A trecut o saptamana, de cand am urmarit in direct cu sufletul la gura cum uimitorul Nik Wallenda a traversat pe o un cablu de 2 inch, la o inaltime de peste 800 metri, o prapastie la Grand Canyon.
Fara plasa, nici nu se putea pune una, si fara cablu de siguranta. Asta se putea pune atat de usor.
E nebunie. Nu spun, de cateva generatii asta fac, dar revin, e nebunie. Iar trecerea asta peste Grand Canyon, a cea mai cea. De ce? Ei, e o distanta uriasa, practic a umblat peste 22 minute.
Inainte de a difuza in direct, am urmarit cred, aproximativ 2 ore, cam ce ispravi a mai facut. Am prins pulsul lui, iar gradul de dificultate il simt din starea lui de stres. Iti poti inchipui prin ce stari trece sotia lui? El nu are cablu de siguranta, iar in caz de ceva, ar trebui sa se prinda cu mainile de cablu si sa astepte elicopterul. Dar cum? Ca are ditai bara stabilizatoare prinsa peste umeri, iar vantul bate in Grand Canyon, la ora apusului in rafale de pana la 50 km/h. Daca se dezechilibra, nu cred ca se putea tine de cablu. Asa a murit bunicul lui, cablul nu a fost asigurat bine, a vibrat, si asta a fost. A incercat sa se tina de cablu, dar a cazut... ... ...
Aici au adoptat un alt sistem, nu aveau cum sa stabilizeze cablu de la sol. Da, multa inginerie si stiinta.
Deci am simtit din starea lui gradul de dificultate. A fost difuzat in direct toata conversatia lui.
Grand Canyon e ceva unic. Doar sa privesti in jos si ametesti instant.
Uimitor. De ce eu, de ce noi apreciem, ne uitam la asemenea emisiuni? Empatizam cu personajul, ii tinem pumnii, suntem alaturi de el. Ne identificam cu el. Ajunge? De ce ma uit?
De ce cautam extraordinarul?
Urmarindu-l am invatat ceva. O lectie despre.... (Nu spun ce, e personal)
Toti avem ocazia sa invatam din experienta altora, empatizand, prinzand anumite asptecte, sau putem invata din propria experienta. Daca nu invatam, e bai. Si nu toti invata. Nu ca nu vor. Pentru ca nu pricep. Sunt altfel cablati.
Cat despre azi... Empatia aproprie. Uneori simt ca nu am spus destul, ca nu am facut destul. In-va-tam. Doru, gandul imi fuge la tine.
Acum la TV e reluarea inregistrarii, comentata in direct de Nik. Foarte interesant.
Stresul e pe inregistrare, doar ca acum nu il simt. De ce? Pentru ca stiu ce se intampla.
Deci daca stiu viitorul, nu mai e interesant? Pentru ca e scris? Hmm...
Intotdeauna mi-a facut placere sa urmaresc Eurovision. Mai putin rezultatele. De fiecare data am ramas usor dezamagit sa vad cat de evident se voteaza pe criterii "regionale".
Surprinzator, pentru prima data, in acest an nu am primit puncte din Italia, Spania, Irlanda sau Anglia. Punctele le-am luat de la niste tari care nu stiu pe unde vin. Ce s-a intmplat? Nu a mai votat diaspora? S-a schimbat sistemul de vot? Au votat nativii prea mult?
Fiind vorba de melodii in prima auditie - cel putin pentru majoritatea europenilor - acestea trebuie sa prinda rapid, sa aiba un refren simplu, usor contagios, si daca se poate, mai special. Daca ascult mai mult aceleasi melodii, imi schimb scara de valori.
Am votat si eu pe hartie, si am ramas surprins sa constat ca per ansamblu, melodiile bune au iesit pe locuri fruntase. Mare minune! Sa zic deci, un mare bravo!
(Nu stiu daca in ceilalti ani juriul de specialitate din fiecara tara a avut 50% din voturi.)
Impresiile mele:
Romania, bine. Mi-a placut piesa, o voce excelenta, insa prefer vocea de bariton din primele 20 de secunde. Coregrafia sub orice critica. Unde i-a gasit pe "dezbracatii" astia?
Da, mult talent, o voce unica in contextul Eurovisionului. Se simte clasa, nu e greu de intuit potentialul lui. Da, simpaticul nostru e tenor! Nu am fost incantat de melodie, si consider ca a luat-o prea mult pe tonurile inalte.
Am urmarit un spot Eurovision, seara, undeva in in centrul Malmo-ului, si cand a ajuns cu microfonul pe la el, am ramas impresionat sa il aud cat de usor isi zboara vocea pe toate octavele. Incredibil!
Cu toate astea, melodia nu a fost speciala, i-a lipsit ceva ca sa fie cu grozava.
Oricum, Bravo!
Ungaria, excelent!
O melodie ritmata, cantata simpatic de un individ molcom, linistit, cu o nuanta de geek... Vocea? Perfecta! Ritmul? Absolut contagios! Asta e genul de melodie care prinde la o prima auditie! Super Ungaria. Chiar si acum, dupa atata timp, imi place melodia si o fredonez cu placere!
Inca ceva, la Eurovision ar trebui sa se cante in propria limba! Daca e sa nu punem reguli, cel putin sa oferim 5 puncte in plus. Nu? Doar asta e Eurovisionul... Mandrie nationala amestecata, cu orgolii, intr-o muzica in care se pun mari sperante!
Moldova, excelent! Bravos, ne-ai dat clasa. Nu e asa ca limba romana are o muzicalitate atat asa de placuta? Si atunci de ce ni se pare noua ca suna mai frumos in engleza? Ce? Italienii canta in engleza? Francezi? (Si cam atat :) )
Aceeasi problema cu tzopaitorii. Nu aveau ce cauta pe scena. Macar astia au fost imbracati :)))
O melodie foarte placuta, iar pe final am simtit clasa ei. Excelent!
Bravo fato. Bravo Moldova!
Italia? Acum ascult melodia. L’Essentiale asta, castigatorul de la San Remo e interesant. Nu e o melodie care sa placa la prima auditie, nu are refren usor de agatat, intra cu refrenul prea tarziu si nu e repetat suficient. Daruirea lui e doar pe cateva secunde.... Altfel, simplu, la costum, aparent serios pentru un italian.
Cu cat ascult mai melodia, cu atat imi place mai mult. E buna. Cum spuneam, melodia se porneste pe la jumatate, si capata forta doar pe final. Valul de energie il ia o singura data. Marco nu mai rezista, iasa pe insula in pasi strengaresti, si gata, s-a linistit din nou. Uff... Un pic mai mult si ajungea melodia in primele locuri.
Oricum, Bravo Marco!
Azerbaijan, bun, nota 9.
Germania, muzica cu tenta disco, invechita. E greu sa reinventezi disco-ul, e greu sa fi la nivel. Interpretarea prea agresiva.
Anglia, cu toata participarea surpriza, adica Bonnie Tyler, nu a reusit sa obtina puncte. Ceva mai multe ca de obicei, dar insuficient. Chiar nu stiu ce trebuie sa aduca pe scena sa placa.
Am sa trec la melodiile de 10 absolut.
Danemarca, Emmelie De Forest - Only Teardrops
O melodie de clasa isi gaseste loc in memorie. Si exista un varf in care o fredonez fara sa vreau. Toate melodiile superbe si-au facut candva loc in centrul meu muzical. Si da, imi dau o stare de buna dispozitie, si sa zic... incantare.
Melodia? Extraordinara. Peste o muzicalitate placuta, se imprima atat de distinct vocea lui Emmelie,. Are o voce speciala, puternica dar melodioasa, iar felul cum pune inflexiunile ii dau nota de unicitate. Prezenta scenica... perfecta!
Selectati clipul ca Full HD (1080) si urmariti-l pe tot ecranul. Nu am vazut o filmare mai formidabila. Culorile sunt calde, consistente, dinamica efectelor e in ton cu melodia iar prezenta ei e absolut naturala si fara mofturi de vedeta. Coregrafia e simpla. Tobosarii sunt grozavi, se misca precum niste jucarii mecanice. Ritmul melodie e oprit de unul din ei, pentru un prim plan la flaut. Si cam asta a fost toata coregrafia. Superb. A trecut de mult vremea tzopaitorilor de brake dance.
Aceasta e melodia care a meritat la absolut toate capitolele sa castige Eurovision!
O urmaresc pe un ecran mare, si nu ma pot abtine sa nu ma minunez si sa apreciez aceste culori si planuri incredibile. Tipa asta frumoasa, desculta, fara briz-briz-uri, reuseste cu succes sa afirme ca nimic nu poate inlocui simplitatea, naturaletea si talentul!
Acordurile irlandeze, ii confera unicitate, iar ritmul usor stereotip e spart doar de energia "artistei" Spectaculos! Nu ma mir ca iesit castigatoare.
BRAVO Danemarca!
Urmatoarea melodie... Nota 10:
Norvegia, Marget Berger - I Feed You My Love
Melodia e la pachet. Se livreaza cu artista; o prezenta scenica discreta dar extrem de puternica pe fondul unei melodii plina de energie, controlata de voicea ei clara, calda, si atat de placuta.
Deci a fost loc de o melodie mai energizanta. Nu ma mir ca si aceasta melodia si-a facut loc in spatiul meu muzical. In direct, in seara finalei de la Malmo, aceasta a fost melodia care mi-a placut cel mai mult. Si e limpede ca mi-am dorit ca ea sa castige!
Urmeaza melodia. Click. Da, e o melodie speciala pentru ce inseamna Euroviso.
Cadrul e simplu, a disparut corul din semifinale, si a ramas ea impreuna cu cameramanii sa faca toata coregrafia. Blindata in rochia atat de elegant mulata pe corpul ei, cocotata pe bocancei, imi da impresia ca daca ar face cativa pasi s-ar prabusi. Privind-o ma minunez doar cum poate pasi atat de elegant, impotriva tuturor legilor fizicii.
Ea - artista, bateristul si cameramanii creeaza o filmare de exceptie ce se potriveste de minune cu intensitatea melodiei. O asa dinamica a filmarii, a culorilor, a luminii, niste cadre atat superbe nu am mai vazut. Profesionalism absolut!
Margaret stiut in permanenta unde sunt camerele de
filmat, cine filmeaza si unde sa isi focalizeze atentia. E o placere sa vad pe chipul ei, bucuria de a canta. Fata asta alaturi de tobosar si-a daruit tot sufletul pe scena!
Perfect. Impecabil. O melodie nestandard, o interpretare de exceptie, pe o energie debordanta!
Bravo Marget Berger, Bravo Norvegia!
Cel mai bun top clasament Eurovision! Cele mai bune melodii pe locuri potrivite.
Un scurt interviu cu Emmelie De Forest.
Nu zau, nu e banala. Tonalitatea vocii e unica. In cateva fraze m-a
plimbat pe toate octavele! Nu ma mir ca a "iesit" vocea ei din melodie.
Revenind
la interviu, sunt surprins sa vad cate emotii are fata. La polul opus sunt cele cateva secvente din semifinala, unde acolo pe scena pentru intreaga Europa, a fost atat de destinsa si de sigura pe e.
Tot la capitolul filme, acum am terminat de urmarit pe netflix filmul "Mirror mirror", o productie a studiourilor de la Hollywood, 2012.
L-am zarit intamplator in timp ce butonam TV-ul, si nu l-am ratat.
Tradus, "Oglinda oglinjoara"... un film absolut incantator, ce invaluie candoarea si inocenta copilariei, cu iubirea pura precum fulgii de zapada in mijloc de ianuarie, intr-o poveste de iarna ce ar aduce cu "Alba ca Zapada", hehe, dar nu, nu... e altceva.
Filmul e simpatic, e comic, are putina drama, dar in esenta e imprevizibil si nu urmeaza povestea clasica, fapt ceea ce ii sporeste atractivitatea. Trebuie doar sa nu va fi pierdut spiritul copilariei si empatia, ca sa il apreciati la adevarata valoare.
Un film cu Julia Roberts, pe care vi-l recomand cu caldura!
E unul din filmele care dupa ce se termina, ai nevoie de liniste...
Nu e din trecutul indepartat. E in Balcani, la noi in Europa, si e un film bazat pe fapte reale. Faptele, in fapt realitatea din Bosnia acelor ani, avand in prim plan corpul de pace al Natiunilor Unite. Filmul nu este o productie americana, e o productie candiano-germana, fapt ce a permis poate o optica mai obiectiva.
In timp ce il urmaream, am auzit vorbindu-se pe alocuri romaneste, in loc de sarba/croata, dar si ruseste. Nu mi-a fost greu sa realizez ca productia a fost turnata in principal in Romania, fapt confirmat si de numarul impresionant de romani, de dupa casting.
Nu vreau sa va spun mai multe. Daca aveti ocazia si dispozitia, sunt doua ore de film, care cel putin pe mine m-au captivat. Filmul l-am urmarit intamplator pe netflix, e in topul de audienta, are un rating foarte bun... 4.5 din 5. I-am dat si eu acum 5 stele.
Pentru acest gen de film, cu cat conditiile de vizionare sunt mai bune, LCD mare, sonor bun, si mai spre seara... cu atat impactul emotional e mai puternic.
Nu vreau sa generalizez, poate a fost doar un caz, poate e o optica gresita, o adaptare inceata la conditiile existente, in ciuda normelor si standardelor de moralitate, care sunt impuse de astfel de organizatii, si care sunt de fapt o normalitate. Sub alte forme, asa ceva se intampla in permanenta, si admit, de multe ori optica se schimba, fiind in asemenea conditii "speciale"... sa zicem "in prima linie". Ce nu acept sa se schimbe e moralitatea, optica pozitiva si constiinta.
Se intampla uneori sa am realitatea de la TV in cotidian. Din intamplare. Hmmm.
Ieri, venind acasa, am ramas putin surprins sa zaresc o masina de politie, alba, cu toate geamurile deschise, doar stand... in aerul cald si placut de-afara. Am ajuns sa le zaresc rapid. Modelele mai vechi, Ford, masive, au o forma usor de recunoscut. Ca sa ma verific ma uit dupa proiectoarele pliate pe care le au langa oglinzile retrovizoare.
Mai spre seara, aceelasi autoturism de politie, parca pe partea opusa. Mi-am spus ca au ceva treaba de filaj, urmesc poate pe cineva. Interesant si totalmente atipic acest eveniment, nu de alta, dar zona e foarte buna si linistita. Ce sa caute politia pe-aici?
Astazi, am avut ocazia sa vad cum actioneaza fortele SWAT. Seara, atras de strigate ciudat de ferme, de hotarate si puternice, m-am dus la geam sa vad despre ce e vorba.
Am zarit pe partea opusa, nu mai putin de 8-10 autoturisme de politie. Doar unul singur imprastia luminile rosii si albastre pe cladiri. Aici aproape, o masina de politie nemarcata, oprise circulatia. Autoturismul avea usa dinspre strada deschisa si in jurul ei era un barbat imbracat in civil, dar cu ecusonul de politie la piept. Imprastia ordine, mai precis oprea alte masini sa intre sau sa iasa din zona.
In jur agitatie. Cativa politisti cu ame se miscau rapid de-o parte si alta. Hmmm... O senzatie ciudata. Am simtit acea agitatie si tensiune, in semi-intunericul de-afara.
Ma gandeam sa fac cateva poze, dar nu am apucat. Dupa cateva minute, cum de fapt banuiam, am auzit batai in usi. Ma uit prin vizor, deschid. Doi barbati si o femeie, din trupele Swat, blindati in echipament negru, fara scut sau casti, cu armele gata de tragere orientate spre intrare, ne-au cerut pe un ton oarecum calm si protectiv, sa parasim zona. Privirea mea s-a oprit pe armele lor... Negre, cumva complicate, cu tevi lungi pentru o buna precizie, o magazie de calibru mare, si fara luneta. Hmmm. Am simtit asa din atitudinea lor, sau din voce, o ingrijorare. Am simtit latura lor umana. Nu ma asteptam la asta. Cand ii vezi la TV, ai impresia ca sunt roboti de interventie, care intotdeauna isi fac treaba fara sa clipeasca. Realitatea e alta. In acele cateva secunde, nu mai mult, am simtit tensiunea, graba, ingrijorarea si concentrarea lor.
Timpul s-a dilatat pentru putin in acele momente. Nu avea nici un sens sa raman in casa si sa ma trezesc cu vreun glont ratacit. Am intrat inapoi in casa, sa iau ceva pe mine. Adrenalina mi-a invadat corpul. Ma grabeam, politistii vroiau sa plecam urgent de-acolo. S-a mai dilatat putin timpul, in timpul celor cateva secunde cat am cautat ce sa iau pe mine. Ba am avut timp sa agat si aparatul foto mic.
Am inchis usa, politista mi-a zis sa nu mai incui usa ca oricum nu intra nimeni... hihi, se grabea. Ii era frica sa nu escaladeze situatia cu noi acolo. Literalmente mi-am facut loc printre ei, si am parasit cu pasi grabiti zona pana dupa colt, unde paream in siguranta.
M-am intalnit cu un alt individ care fusese si el evacuat. Am discutat, am glumit de situatie, ne-am dat cu parerea. Era putintel frig, si perspectivele erau ca aveam sa petrecem ceva timp in aerul proaspat de sfarsit de octombrie. Practic nu aveam cum sa parasim zona. Traficul era blocat, iar pe jos cat si unde sa mergem? Dupa ceva timp, a sosit in zona un alt individ, am discutat si cu el. El nu era in zona operativa, deci sigur, nu a fost evacuat. Nu mica mi-a fost mirarea sa aud ca ne invite la el acasa, sa nu stam afara in frig. Am apreciat politetea si acest spirit de ajutor cu care am inceput sa ma obisnuiesc. Putea sa ne lase in plata domnului, de ce sa invite niste necunoscuti la el in casa?
Ne-a servit cu ceva bunatati, am discutat multe, am descoperit chiar interese si pasiuni comune. Imi face placere sa ascult, si sa invat de la fiecare cate ceva. E simplu si extrem de folositor. In plus am ajuns sa cunosc cateva noi persoane, si uite ca mi-am facut si noi amici.
Am petrecut cam 2 ore... cam atat a durat toata operatiunea. Am simtit pe-afara un miros ciudat. Cred ca au folosit gaze. Nu am auzit focuri de arme... dar na, cu TV-ul mergand si discutand chestiuni interesante, era cam greu sa aud ceva.
Da... O clipa din cotidian, aici pe net. Rara. Rara pentru ca "sansa" sa dau nas in nas cu trupele Swat e extrem, extrem de mica. Practic catre zero. In plus in oras esti extrem de in siguranta, mult peste ce e in Romania, Italia, sau alte tari. Parca in Spania - Barcelona e totusi mai ok, Centrul Londra - Anglia langa palat, ce sa spun, una din 10 persoane e un politist, altfel nu mi se pare sigura Londra.
Asta a fost. O clipa, un instantaneu. Acum parca nici nu imi vine sa cred ca s-a intamplat. Dar a fost real. Am ajuns sa ma strecor printre membri SWAT in actiune. Si da, am simtit acea tensiune, care e cam greu de explicat.
Ce apreciez eu e serioziatatea, profesionalismul cu care se trateaza aceste situatii care aparent pot fi considerate marunte. Nu cred ca s-a tras nici un glont, dar situatia putea fi potential periculoasa?!
La TV, se difuzeaza orice eveniment de acest gen. Nu prea au insa ce sa dea. Acum o luna a disparut o fetita, si au cerut informatii in media. Din pacate, soarta ei a fost una nefericita. Hmmm.
Ca sa fac doar o paralela, pentru o minora infractiune in trafic, de cele mai multe ori, apar urgent inca alte doua-trei masini de politie. M-am obisnuit cu luminile astea albastre - rosii - albe, ce pulseaza atat de spectaculos de te miri unde... Chiar imi plac. Ce e important, e ca politia, autoritatile sunt respectate. Nici gand sa iei peste picior un politist ca pe la noi. Si sunt cat se poate de acord cu aceasta normalitate. Pana la urma, cei protejati suntem noi, cetatenii.
Poza lunii Septembrie.
Soarele se pregatea sa apuna, iar pe cer in acele momente incepusera sa-si faca aparitia norii negri.
Antagonismul soarelui la apus si acesti nori grei ce pusesera stapanire pe cer, a creat o priveliste unica, plina de un dramatism greu de acceptat. Da, e vorba de alta fotografie.
Tot de labor day, o fotografie si un mesaj subtil. Fotografia are un ton si o buna dispozitie datorita... stiti, nu?
Aceeasi zi, alta fotografie - wide. La o privire atenta se pot sesiza distorsiunile date de obiectiv, ce nu fac altceva decat sa puna accent pe arhitectonica.
Ce contureaza si defineste impactul unei fotografii, sunt...
Va spun eu... Sunt culorile!
De ce e nevoie pentru culori remarcabile? In curand....
- E prea mult -
Nu am mai vrut sa scriu nimic de politica. Politica nu are ce cauta in viata normala. Dar ce s-a intamplat in Romania, sfideaza realitatea de a fi roman.
Ce am scris mai jos, e doar pentru Romani. Daca nu ai fost conectat cu Romania acestei epoci, cat de mult bun simt ai avea, nu ai cum sa deslusesti realitatea gandurilor mele.
- Cum e vazuta Romania? -
Societatea romaneasca vazuta de afara, se afla intr-o stare de normalitate. Exista statul, institutiile statului si poporul. Pe fiecare persoana o intereseaza in primul rand problemele personale. Pe Merkel o intereseaza in primul rand de ea insasi, apoi de Germania, apoi de stabilitatea financiara a Uniunii Europene, apoi de caritate.
Oare stiu unde e pe harta? Hmm. Nu. Cu toate astea, am ramas placut surprins, sa ascult fara sa vreau o discutie intre trei texani adevarati. Zdraveni, imbracati cu gust in tipicul texan, cizme scurte, blugi, camasa alba, nelipsita palarie, dar ce m-a impresionat a fost modul ferm, cald, si obiectiv de a discuta. Discutand intre ei despre carti, si despre filme, unul din ei a mentionat cum ca acum se toarna filme in Europa de Est, si au adus in discutie si Romania, fara sa aiba nici o idee ca eu sunt roman. In pauza de discutie, ce au facut? Au scos de nu stiu unde niste romane si absorbiti de lectura, s-a facut liniste. Am ramas gura casca.
- Romania reala -
Romanii traiesc in propria tara, si doar ei stiu ce se petrece in politica. Daca o tara intreaga nu te vrea, te retragi. Tine de o minima demnitate si tinuta morala. Eu unul nu accept minciuna, cu atat mai mult in politica. Nu poti sa promiti ca demisionezi daca impotriva ta sunt sunt mai multe voturi, ca apoi la un scor de 90% impotriva, sa-ti calci in picioare cuvantul. Nu poti ca inaintea stabilirii votului cu prag sa urli in gura mare ca nu o sa ramai la presedentie la masa verde, ca asta ar fi gestul unui "presedinte las", si dupa ce s-a adoptat votul cu prag, tu si partidul tau sa indemni lumea din toate puterile sa nu mearga la vot, ca sa ramai presedinte prin lipsa de cvorum.
E doar demnitatea lui? Pentru asta s-a putut calca in picioare optiunea si demnitatea cetatenilor Romaniei?
Guvernul a gresit acceptand pragul electoral impus de la Bruxell, fapt admis acum si de primul ministru. Prea tarziu. Cum poti sa accepti dublu standard? Suntem pasalac turcesc?
Uman vorbind, daca cineva nu te vrea, te retragi. Daca o o colectivitate nu te vrea, te retragi. Daca un popor intreg nu te vrea, nu poti sa ramai cu de-a sila.
Noi sa ne facem ordine la noi in tara, chiar daca suntem criticati, apoi sa iesim cu capul sus si sa facem o treaba buna in economie, in societate si pe plan extern.
- Normalitatea -
Si in America sunt lupte politice, si aici sunt atacuri punctuale. Dar exista o normalitate greu de inteles. Chiar daca nu te intereseaza politica, amandoua partide importante se straduiesc sa faca bine, si sunt de incredere. Nu mergi la vot, nici o problema, per ansamblu nu se poate schimba mult. De ce preferam un partid sau altul? Pe baza informatiilor pe care le avem, pe baza increderii pe o avem fata de un leader, si pe baza intereselor personale vis-a-vis de anumite politici. Atat.
Revin la normalitate.
Am vazut acum o jumatate de an, speach-ul lui Obama in plenul camerelor. Ce m-a impresionat a fost faptul ca atunci cand a intrat, a fost aplaudat de toti cei prezenti mai mult de 20 secunde! Da, a fost aplaudat de democrati dar si de republicani. A fost aplaudat presedintele Statelor Unite. Exista respect, exista mult profesionalism, si seriozitate. Speach-ul a fost excelent, chestiuni concrete, reale, si intentii pozitive. De vazut ce se va realiza.
Aici exista starea de normalitate, in asa fel incat sa-ti vezi de viata ta, fara stres, fara sa-ti pierzi timpul si sa te mai enervezi de ce se intampla. Sigur ca daca prin absurd, majoritatii cetatenilor americani li s-ar calca votul in picioare, s-ar revolta si nu ar ramane fara urmari. Dar nu se poate ajunge la asa ceva. Si chiar daca imposibilul ar fi posibil, cum spuneam, un pic de demnitate, nu te vrea o tara... te retragi si iti ceri scuze.
In randul oamenilor exista un respect, o politete, un zambet pozitiv, care la inceput te buimaceste. Apoi te obsinuiesti.
Acesta e sistemul. De-asta, cei care vin aici, nu se mai poarta cum sunt invatati ei, bunul simt iti spune ca trebuie sa te schimbi, iar daca nu, te obliga discret si ferm... sistemul.
Toti romanii se cred soferi excelenti. Da, toti. Sa vina vitezomanii aici, ca se vor linisti imediat. Sa vina in Canada, si sa depaseasca un prag de viteza, ca li se face masinuta iubita cub, si trimisa acasa!
De ce se poate aceasta normalitate? Pentru ca contezi, pentru ca esti respectat. Ti se ofera infrastructura, asistenta, institutiile sunt atat de bine organizate in interesul cetateanului, incat repet, la prima impresie, esti bulversat. Uite ca se poate. Si nu doar, nu se sta, se lucreaza, se modernizeaza, se pune suflet. Ma vad nevoit sa infirm una din prejudecatile romanesti. Aici se cere competenta, si exista compententa!
- Romania post referendum -
Apreciez de mult timp emisiunile lui Mircea Badea, imi place optica lui, e non stereotip, viu, e amuzant... am ras cu lacrimi acum cateva zile, urmarind comentariul si pozele haoiase ale unui "distins" judecator giumbix. Trecand la lucruri serioase, ma vad nevoit sa apreciez optica si curajul de a critica discret pasivitatea votantilor, comoditatea dea a sta pe canapea si a urmari la TV cum altii manifesteaza la 35 grade, ... practic pentru votul astora multi!
Apreciez straduinta si moralitate lui Mihai Gadea. Apreciez spiritul, inteligenta, curajul si normalitatea multor invitati, colaboratori si realizatori de la Antena 3. Bravo ca va puteti exprima liber, fara sa ascultati ordine de sus.
Daca nu se intampla ceva special, adica o demisie surpriza la presiunile strazii, la alegerile din toamna, lumea nu va uita ca demnitatea lor a fost calcata sfidator in picioare, si vor vota masiv anti. A fi om politic inseamna sa te orientezi ca un robot dupa cum esti dirijat? Nu! Te-au ales votantii, tu ii reprezinti, si ai obligatia sa reflecti opinia si dorinta lor.
- Ce imi doresc? -
Imi doresc ca intr-un an de zile, sa avem parte de normalitate. Imi doresc sa construim mai mult, sa producem mai mult, sa punem toti umarul la constructia si normalitatea Romaniei. Sa o iubim si sa fim mandri ca suntem Romani!
Fara plasa, nici nu se putea pune una, si fara cablu de siguranta. Asta se putea pune atat de usor.
