SWAT Team

Se intampla uneori sa am realitatea de la TV in cotidian. Din intamplare. Hmmm.

Ieri, venind acasa, am ramas putin surprins sa zaresc o masina de politie, alba, cu toate geamurile deschise, doar stand... in aerul cald si placut de-afara. Am ajuns sa le zaresc rapid. Modelele mai vechi, Ford, masive, au o forma usor de recunoscut. Ca sa ma verific ma uit dupa proiectoarele pliate pe care le au langa oglinzile retrovizoare.
Mai spre seara, aceelasi autoturism de politie, parca pe partea opusa. Mi-am spus ca au ceva treaba de filaj, urmesc poate pe cineva. Interesant si totalmente atipic acest eveniment, nu de alta, dar zona e foarte buna si linistita. Ce sa caute politia pe-aici?

Astazi, am avut ocazia sa vad cum actioneaza fortele SWAT. Seara, atras de strigate ciudat de ferme, de hotarate si puternice, m-am dus la geam sa vad despre ce e vorba.
Am zarit pe partea opusa, nu mai putin de 8-10 autoturisme de politie. Doar unul singur imprastia luminile rosii si albastre pe cladiri. Aici aproape, o masina de politie nemarcata, oprise circulatia. Autoturismul avea usa dinspre strada deschisa si in jurul ei era un barbat imbracat in civil, dar cu ecusonul de politie la piept. Imprastia ordine, mai precis oprea alte masini sa intre sau sa iasa din zona.
In jur agitatie. Cativa politisti cu ame se miscau rapid de-o parte si alta. Hmmm... O senzatie ciudata. Am simtit acea agitatie si tensiune, in semi-intunericul de-afara.

Ma gandeam sa fac cateva poze, dar nu am apucat. Dupa cateva minute, cum de fapt banuiam, am auzit batai in usi. Ma uit prin vizor, deschid. Doi barbati si o femeie, din trupele Swat, blindati in echipament negru, fara scut sau casti, cu armele gata de tragere orientate spre intrare, ne-au cerut pe un ton oarecum calm si protectiv, sa parasim zona. Privirea mea s-a oprit pe armele lor... Negre, cumva complicate, cu tevi lungi pentru o buna precizie, o magazie de calibru mare, si fara luneta. Hmmm. Am simtit asa din atitudinea lor, sau din voce, o ingrijorare. Am simtit latura lor umana. Nu ma asteptam la asta. Cand ii vezi la TV, ai impresia ca sunt roboti de interventie, care intotdeauna isi fac treaba fara sa clipeasca. Realitatea e alta. In acele cateva secunde, nu mai mult, am simtit tensiunea, graba, ingrijorarea si concentrarea lor.

Timpul s-a dilatat pentru putin in acele momente. Nu avea nici un sens sa raman in casa si sa ma trezesc cu vreun glont ratacit. Am intrat inapoi in casa, sa iau ceva pe mine. Adrenalina mi-a invadat corpul. Ma grabeam, politistii vroiau sa plecam urgent de-acolo. S-a mai dilatat putin timpul, in timpul celor cateva secunde cat am cautat ce sa iau pe mine. Ba am avut timp sa agat si aparatul foto mic.
Am inchis usa, politista mi-a zis sa nu mai incui usa ca oricum nu intra nimeni... hihi, se grabea. Ii era frica sa nu escaladeze situatia cu noi acolo. Literalmente mi-am facut loc printre ei, si am parasit cu pasi grabiti zona pana dupa colt, unde paream in siguranta.

M-am intalnit cu un alt individ care fusese si el evacuat. Am discutat, am glumit de situatie, ne-am dat cu parerea. Era putintel frig, si perspectivele erau ca aveam sa petrecem ceva timp in aerul proaspat de sfarsit de octombrie. Practic nu aveam cum sa parasim zona. Traficul era blocat, iar pe jos cat si unde sa mergem? Dupa ceva timp, a sosit in zona un alt individ, am discutat si cu el. El nu era in zona operativa, deci sigur, nu a fost evacuat. Nu mica mi-a fost mirarea sa aud ca ne invite la el acasa, sa nu stam afara in frig. Am apreciat politetea si acest spirit de ajutor cu care am inceput sa ma obisnuiesc. Putea sa ne lase in plata domnului, de ce sa invite niste necunoscuti la el in casa?
Ne-a servit cu ceva bunatati, am discutat multe, am descoperit chiar interese si pasiuni comune. Imi face placere sa ascult, si sa invat de la fiecare cate ceva. E simplu si extrem de folositor. In plus am ajuns sa cunosc cateva noi persoane, si uite ca mi-am facut si noi amici.
Am petrecut cam 2 ore... cam atat a durat toata operatiunea. Am simtit pe-afara un miros ciudat. Cred ca au folosit gaze. Nu am auzit focuri de arme... dar na, cu TV-ul mergand si discutand chestiuni interesante, era cam greu sa aud ceva.

 Da... O clipa din cotidian, aici pe net. Rara. Rara pentru ca "sansa" sa dau nas in nas cu trupele Swat e extrem, extrem de mica. Practic catre zero. In plus in oras esti extrem de in siguranta, mult peste ce e in Romania, Italia, sau alte tari. Parca in Spania - Barcelona e totusi mai ok, Centrul Londra - Anglia langa palat, ce sa spun, una din 10 persoane e un politist, altfel nu mi se pare sigura Londra.

Asta a fost. O clipa, un instantaneu. Acum parca nici nu imi vine sa cred ca s-a intamplat. Dar a fost real. Am ajuns sa ma strecor printre membri SWAT in actiune. Si da, am simtit acea tensiune, care e cam greu de explicat.
Ce apreciez eu e serioziatatea, profesionalismul cu care se trateaza aceste situatii care aparent pot fi considerate marunte. Nu cred ca s-a tras nici un glont, dar situatia putea fi potential periculoasa?!
La TV, se difuzeaza orice eveniment de acest gen. Nu prea au insa ce sa dea. Acum o luna a disparut o fetita, si au cerut informatii in media. Din pacate, soarta ei a fost una nefericita. Hmmm.

Ca sa fac doar o paralela, pentru o minora infractiune in trafic, de cele mai multe ori, apar urgent inca alte doua-trei masini de politie. M-am obisnuit cu luminile astea albastre - rosii - albe, ce pulseaza atat de spectaculos de te miri unde... Chiar imi plac. Ce e important, e ca politia, autoritatile sunt respectate. Nici gand sa iei peste picior un politist ca pe la noi. Si sunt cat se poate de acord cu aceasta normalitate. Pana la urma, cei protejati suntem noi, cetatenii.

Poza lunii - Labor Day

Poza lunii Septembrie.
Soarele se pregatea sa apuna, iar pe cer in acele momente incepusera sa-si faca aparitia norii negri.
Antagonismul soarelui la apus si acesti nori grei ce pusesera stapanire pe cer, a creat o priveliste unica, plina de un dramatism greu de acceptat. Da, e vorba de alta fotografie.
 

Tot de labor day, o fotografie si un mesaj subtil.
Fotografia are un ton si o buna dispozitie datorita... stiti, nu?

Aceeasi zi, alta fotografie - wide.
La o privire atenta se pot sesiza distorsiunile date de obiectiv, ce nu fac altceva decat sa puna accent pe arhitectonica.

Ce contureaza si defineste impactul unei fotografii, sunt...
Va spun eu... Sunt culorile!
De ce e nevoie pentru culori remarcabile? In curand....

Caracatita Institutionala

- E prea mult -
Nu am mai vrut sa scriu nimic de politica. Politica nu are ce cauta in viata normala. Dar ce s-a intamplat in Romania, sfideaza realitatea de a fi roman.
Ce am scris mai jos, e doar pentru Romani. Daca nu ai fost conectat cu Romania  acestei epoci, cat de mult bun simt ai avea, nu ai cum sa deslusesti realitatea gandurilor mele.

- Cum e vazuta Romania? -
Societatea romaneasca vazuta de afara, se afla intr-o stare de normalitate. Exista statul, institutiile statului si poporul. Pe fiecare persoana o intereseaza in primul rand problemele personale. Pe Merkel o intereseaza in primul rand de ea insasi, apoi de Germania, apoi de stabilitatea financiara a Uniunii Europene, apoi de caritate.
Oare stiu unde e pe harta? Hmm. Nu. Cu toate astea, am ramas placut surprins, sa ascult fara sa vreau o discutie intre trei texani adevarati. Zdraveni, imbracati cu gust in tipicul texan, cizme scurte, blugi, camasa alba, nelipsita palarie, dar ce m-a impresionat a fost modul ferm, cald, si obiectiv de a discuta. Discutand intre ei despre carti, si despre filme, unul din ei a mentionat cum ca acum se toarna filme in Europa de Est, si au adus in discutie si Romania, fara sa aiba nici o idee ca eu sunt roman. In pauza de discutie, ce au facut? Au scos de nu stiu unde niste romane si absorbiti de lectura, s-a facut liniste. Am ramas gura casca.
- Romania reala -
Romanii traiesc in propria tara, si doar ei stiu ce se petrece in politica. Daca o tara intreaga nu te vrea, te retragi. Tine de o minima demnitate si tinuta morala. Eu unul nu accept minciuna, cu atat mai mult in politica. Nu poti sa promiti ca demisionezi daca impotriva ta sunt sunt mai multe voturi, ca apoi la un scor de 90% impotriva, sa-ti calci in picioare cuvantul. Nu poti ca inaintea stabilirii votului cu prag sa urli in gura mare ca nu o sa ramai la presedentie la masa verde, ca asta ar fi gestul unui "presedinte las", si dupa ce s-a adoptat votul cu prag, tu si partidul tau sa indemni lumea din toate puterile sa nu mearga la vot, ca sa ramai presedinte prin lipsa de cvorum.

E doar demnitatea lui? Pentru asta s-a putut calca in picioare optiunea si demnitatea cetatenilor Romaniei?
Guvernul a gresit acceptand pragul electoral impus de la Bruxell, fapt admis acum si de primul ministru. Prea tarziu. Cum poti sa accepti dublu standard? Suntem pasalac turcesc?  Uman vorbind, daca cineva nu te vrea, te retragi. Daca o o colectivitate nu te vrea, te retragi. Daca un popor intreg nu te vrea, nu poti sa ramai cu de-a sila.
Noi sa ne facem ordine la noi in tara, chiar daca suntem criticati, apoi sa iesim cu capul sus si sa facem o treaba buna in economie, in societate si pe plan extern.

- Normalitatea -
Si in America sunt lupte politice, si aici sunt atacuri punctuale. Dar exista o normalitate greu de inteles. Chiar daca nu te intereseaza politica, amandoua partide importante se straduiesc sa faca bine, si sunt de incredere. Nu mergi la vot, nici o problema, per ansamblu nu se poate schimba mult. De ce preferam un partid sau altul? Pe baza informatiilor pe care le avem, pe baza increderii pe o avem fata de un leader, si pe baza intereselor personale vis-a-vis de anumite politici. Atat.
Revin la normalitate. Am vazut acum o jumatate de an, speach-ul lui Obama in plenul camerelor. Ce m-a impresionat a fost faptul ca atunci cand a intrat, a fost aplaudat de toti cei prezenti mai mult de 20 secunde! Da, a fost aplaudat de democrati dar si de republicani. A fost aplaudat presedintele Statelor Unite. Exista respect, exista mult profesionalism, si seriozitate. Speach-ul a fost excelent, chestiuni concrete, reale, si intentii pozitive. De vazut ce se va realiza.
Aici exista starea de normalitate, in asa fel incat sa-ti vezi de viata ta, fara stres, fara sa-ti pierzi timpul si sa te mai enervezi de ce se intampla. Sigur ca daca prin absurd, majoritatii cetatenilor americani li s-ar calca votul in picioare, s-ar revolta si nu ar ramane fara urmari. Dar nu se poate ajunge la asa ceva. Si chiar daca imposibilul ar fi posibil, cum spuneam, un pic de demnitate, nu te vrea o tara... te retragi si iti ceri scuze.
In randul oamenilor exista un respect, o politete, un zambet pozitiv, care la inceput te buimaceste. Apoi te obsinuiesti. Acesta e sistemul. De-asta, cei care vin aici, nu se mai poarta cum sunt invatati ei, bunul simt iti spune ca trebuie sa te schimbi, iar daca nu, te obliga discret si ferm... sistemul. Toti romanii se cred soferi excelenti. Da, toti. Sa vina vitezomanii aici, ca se vor linisti imediat. Sa vina in Canada, si sa depaseasca un prag de viteza, ca li se face masinuta iubita cub, si trimisa acasa!
De ce se poate aceasta normalitate? Pentru ca contezi, pentru ca esti respectat. Ti se ofera infrastructura, asistenta, institutiile sunt atat de bine organizate in interesul cetateanului, incat repet, la prima impresie, esti bulversat. Uite ca se poate. Si nu doar, nu se sta, se lucreaza, se modernizeaza, se pune suflet. Ma vad nevoit sa infirm una din prejudecatile romanesti. Aici se cere competenta, si exista compententa!

- Romania post referendum -
Apreciez de mult timp emisiunile lui Mircea Badea, imi place optica lui, e non stereotip, viu, e amuzant... am ras cu lacrimi acum cateva zile, urmarind comentariul si pozele haoiase ale unui "distins" judecator giumbix. Trecand la lucruri serioase, ma vad nevoit sa apreciez optica si curajul de a critica discret pasivitatea votantilor, comoditatea dea a sta pe canapea si a urmari la TV cum altii manifesteaza la 35 grade, ... practic pentru votul astora multi!
Apreciez straduinta si moralitate lui Mihai Gadea. Apreciez spiritul, inteligenta, curajul si normalitatea multor invitati, colaboratori si realizatori de la Antena 3. Bravo ca va puteti exprima liber, fara sa ascultati ordine de sus.
Daca nu se intampla ceva special, adica o demisie surpriza la presiunile strazii, la alegerile din toamna, lumea nu va uita ca demnitatea lor a fost calcata sfidator in picioare, si vor vota masiv anti. A fi om politic inseamna sa te orientezi ca un robot dupa cum esti dirijat? Nu! Te-au ales votantii, tu ii reprezinti, si ai obligatia sa reflecti opinia si dorinta lor.

- Ce imi doresc? -
Imi doresc ca intr-un an de zile, sa avem parte de normalitate. Imi doresc sa construim mai mult, sa producem mai mult, sa punem toti umarul la constructia si normalitatea Romaniei. Sa o iubim si sa fim mandri ca suntem Romani!

Reputatia in sport

Acum o luna de zile - am vizionat in direct pe NBC, concursul oficial la gimnastica fete, pentru calificarea la Olimpiada. Organizare de marca, comentatori priceputi, insa gimnastele americance nu m-au prea impresionat.
Gimnastica feminina are o buna priza aici in State, e un sport urmarit, placut si rezultatele sunt chiar foarte bune. Organizarea e total diferita de sistemul nostru. Oricine plateste, isi da fata la gimnastica fara sa exista un sistem de selectie. E pe bani, sunt multe cluburi, toate private, cu antrenori, ce iti ofera stiinta si se ocupa de antrenamente. La noi, regimul e cumva de avarie. Neavand baza de selectie, ca sa ajungi la Deva si sa faci performanta, trebuie sa fi selectat. Daca nu "ai?" sau nu vad mult talent, esti refuzat. Nu pot antrenorii nostri sa se ocupe de toate gimnastele. Lipsa banilor, nu permite ca aici, sa existe aceste sali de gimnastica care sa se autofinanteze.
Cum discutau comentatorii intre ei, a venit vorba de antrenori, de Teodora Ungureanu, iar apoi discutia a ajuns inevitabil la Nadia Comaneci, la primul 10 din istoria gimnasticii. Cuvinte frumoase, mult respect fata de Nadia, si implicit o imagine pozitiva pentru Romania.
Mi s-a parut interesant ca pentru pret de cateva minute, telespectatorii americani au reauzit vorbindu-se pozitiv de gimnastica romaneasca, de Nadia Comaneci, de Romania. E o reclama pozitiva, gratuita, si reala pentru Romania. Madam Udrea a cheltuit cateva milioane de euro parca, pentru a ne prezenta pozitiv sub umbra frunzei de artar, prin lume. Nu stiu pe ce piete a lansat reclama, dar daca reclama nu e formidabila (si nu a fost), efectul e nesemnficativ.

Olimpiada de la Londra, 2012 - difuzata de NBC a avut o audienta buna aici in SUA. Atat cat s-a putut, s-a difuzat in direct, iar altfel, multe inregistri in reluare, si in parte decupate... Ughhh. S-a confirmat valoarea impresionanta a team USA. Pe parcursul desfasurarii olimpiadei, m-a amuzat sa vad interesul pentru clasamentul pe natiuni, in functie de numarul de medalii. : ).
Urmarind cateva probe de canotaj la care am concurat, comentatorii NBC, au mentionat cat se poate de obiectiv ca Romania are valoare si ca putem obtine rezultate bune. Din pacate insa nu am confirmat. La gimnastica feminina am reusit sa ne mentinem reputatia. E foarte bine! Imi vine in memorie, proba de sarituri. Urma sa evolueze gimnasta americanca Mc Kayla Maroney, o sportiva cu adevarat extraordinara. NBC a prezentat saritura ei, in paralel cu aceeasi saritura a campionului mondial la sarituri baieti. Au facut stop cadru pe maximul de inaltime, undeva pe la 5 metri in aer, si ce sa vezi? Fata asta, Maroney era cu peste 1 metru mai sus decat campionul mondial la baieti, japonez parca. Hmm. Nu gaseam logica ca ea sa sara atat de sus. Era parca in alta liga... Comentatorii au fost atat de implacabil convinsi ca va castiga aurul, incat am ajuns sa ma contrariez: "Stati fratilor, sa se termine concursul!". Asadar sare, prima saritura perfecta, nota mare. Ei, la a doua saritura, Maroney a picat in fund. Consternare. A primit o nota destul de buna pentru aceasta cazatura. Cum au ratat inainte alte gimnaste, si ea avand o asa saritura buna, s-a si vazut cu medalia de aur, si cred ca i s-a facut frica sa nu rateze.
Acum urmeaza un comentariu ce realmente m-a surprins. Urma sa evolueza co-nationala noastra, Sandra Izbasa. Cand a aparut in prim plan, unul din comentatorii NBC a spus ca atunci cand vine vorba de Romania e "instant respect"!! Uauu. Ce-a spus? Da, asta a spus: "Instant respect". Nu ma asteptam la o asemenea reactie, si asemenea cuvinte. Am apreciat sinceritatea, curajul de a fi obiectiv si de a nu se feri sa foloseasca cuvinte mari. Bravo monsieur. A sarit Sandra, emotii dupa prima nota, dar urmatoarea saritura a pecetluit castigarea primei medalii de aur pentru Romania! Bravos! Sandra foarte deschisa, de emotii, tensiune, sau de consolare a imbratisat-o pe americanca, dar si pe rusoaica Paseka ce a luat bronzul. Frumoasa aceasta solidaritate, si deschidere. A urmat premierea. Avem un imn melodios si plin de energie. De mult nu am mai vazut drapelul nostru cum se ridica in aceste acorduri superbe. Civilizat si elegant, am observat ca toti spectatorii s-au ridicat in picioare, la intonarea imnului. Ca un fapt divers, Sandra noastra a fost atat de emotionata pe podium, incat dupa terminarea imnului a uitat ca trebuie sa dea din maini, asa, de bucurie si pentru poze... Hihi. Felicitari Sandra Izbasa, Felcitari Catalina Ponor, Felicitari pentru toata echipa Romaniei de gimanstica fete.

Toti acesti sportivi, indiferent de proba, merita toata aprecierea pentru efortul, ambitia, si miile de ore de antrenament. Iar din toti acesti multi sportivi, doar cativa ajung sa participe in concursurile oficiale. Ce sentimente ii incearca pe cei care nu au reusit sa se califice mai departe pentru a reprezenta Romania? Banuiesc ca ceva frustrare, putina tristete, sau gandul acelor mii de ore "irosite"? Nu stiu, acel timp e pretios, e adolescenta, tineretea lor, dar totusi cred ca nu regreta nimic. De-asta consider ca ar trebui sa existe un echilibru emotional, un suport financiar care sa recompenseze in parte efortul si perseverenta acestor minunati sportivi.
Felicitari pentru toti sportivii, care au ajuns sau nu, sa evolueze la Olimpiada sau la alte concursuri internationale!

Dar mai mult ca orice -  nu ne putem permite sa ne pierdem o reputatie castigata atat de greu in decursul catorva zeci de ani, cum ar fi la gimnastica fete, canotaj si unde mai suntem sau am fost excelenti. E vorba de cuvinte calde, de o imagine pozitiva pentru Romania, ce ajunge in intreaga lume iubitoare de sport!
Consider ca acolo sus pe la guvern ar trebui sa se gaseasca o modalitate sau fonduri si sa mentinem astfel aceasta reputatie. Iar daca se poate, de ce nu, sa ne impunem si la alte sporturi. Nu spune ca e usor. E greu, e foarte greu, si tocmai pentru asta, efortul aceastor "luptatori" trebuie sustinut.

Mai spun doar ca am fost fericit ori de cate ori am vazut reclama Nadiei pentru Visa. Da... in acele secunde de reclama s-a mentionat si numele tarii noastre. O reclama foarte simpatica!
Nadia o brava, o frumoasa romanca, activa si plina viata ne-a facut mandri ca suntem Romani. Bravo Nadia!!!
Bravo tuturor acelor sportivi, personalitati de exceptie in sensul larg, nu doar in sport, ce reusesc sa aduca o lumina pozitiva pentru Romania.