E tarziu... E noapte...
Iata ca am ajuns ca dupa ce s-a terminat filmul, da... FILMUL, sa fiu rascolit, asa ca am pornit rapid calculatorul sa citesc mai multe despre Bobby Darin. M-am bucurat sa il vad in realitate, sa o vad si pe sotia lui, Sandy, si sa vad ca nu difera mult de personajele din film. Ca sunt frumosi, expresivi si plini de viata!
Film pe care l-am prins din mers pe TVR2, se numeste Beyond The Sea (SUA 2004), un film exceptional, biografic, dar asta am ajuns sa constat doar spre final. Nu sunt genul care sa-mi placa music-hall-urile. Nu mi-au placut niciodata. Imi place muzica actuala, imi place si muzica mai veche, nu ma omor dupa Beatles, dar imi place Elvis. Acest film chiar are viata. M-a captivat rapid, iar muzica lui Darin chiar m-a impresionat! Urmaream filmul si ma gandeam cat de mult s-a schimbat muzica. Acum nu mai poti auzi limpede vocea cantaretului, pentru ca e acoperita de efecte, de tot felul de instrumente, si de multe ori mai e si prelucrata. Bobby Darin are in schimb o voce minunata, muzica din acea perioada pune accentul pe voce, pe melodicitate. Nu sunt tobe ca sa mentina un ritm, in schimb e o intreaga orchestra care reuseste sa creeze o atmosfera deosebita, ce creeaza cu atata naturelete sentimente. Pare, si e atat de simplu ca pe aceasta muzica, filmul sa ti se strecoare in suflet. Este la fel ca in cazul desenelor animate cu Tom si Jerry, Popeye, Donald, in care muzica construita pe miscarile, pe gesturile, pe actiunea personajelor, da o alta dimensiune emotionala fata de desenele animate contemporane.
Sigur, filmul e putin trist in final, Bobb Darin moare tanar, rapus de probleme cardiace. Acum cateva minute am citit pe wikipedia ca din copilarie, de la varsta de 8 ani a avut nu stiu ce boala, care i-a afectat inima. Si acest copil... confruntat cu saracia, un baiat eminent, a luptat pentru viata, si stiind ca nu avea sa traiasca mult, s-a transformat prin determinare, daruire si talent intr-un artist desarvit care a lasat in urma melodii exceptionale, filme foarte bune. Nu stiu cati dintre noi putem avea o astfel de mentalitate.
Imi place muzica de localuri, muzica care se difuzeaza noaptea tarziu iar muzica lui Darin s-ar incadra minunat intr-o seara calduroasa de vara, sau intr-o noaptea mai racoroasa de toamna. In fapt, se incadreaza cu succes oriunde si oricand. E o muzica plina de viata, unde simti starea cataretului, ii simti vocea, si muzica lui inevitabil te invaluie si te cucereste.
Imi place si muzica italiana. E atat de vasta, si am ascultat atat de putina incat ma intreb de ce nu downloadez si nu o pun sa mearga intr-una.
Muzica imi poate influenta dispozitia cu usurinta, intotdeauna in bine... In rau nu, dar daca ascult un anumit gen de muzica, modern si oarecum fad, ajung la saturatie si o opresc.
De mai multe decenii, muzica nu a mai evoluat radical. Se canta si recanta aceleasi note. A disparut insa un gen de muzica. Bine, in Romania nu cred ca s-a impus, dar din cate am vazut, chiar si in America usor, usor a disparut din media.
Muzica acum se pirateaza, se preia de pe internet, lumea nu e constienta ca o formatie pentru 10 piese munceste un an intreg. Cum sa se intretina daca toti le pirateaza muzica? Si vad in jurul meu cum absolut toti considera ca e firesc sa ia muzica de pe internet. Nu e la calitate maxima, dar asta nu intereseaza pe nimeni.
Ca sa revin la film, a fost realizat atat de bine, incat am fost convins ca a fost turnat prin anii '60-'70. In timp ce urmaream filmul, am apreciat naturaletea acelor vremuri, in care profunzimea sentimentelor, nu se "pecetluia" printr-un sarut comercial, ci printr-o apropiere fizica, in care era suficient ca sa-si atinga obrajii si sa danseze tandru pe o muzica auzita doar de ei, in realitate... chiar cantata de el... Bobby Darin
